februarie 12, 2010

Global Mobile Awards - nominalizările pentru cel mai bun telefon

Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea târgului Mobile World Congress 2010 (15 - 18 februarie, Barcelona) - cel mai mare eveniment dedicat telefoniei mobile şi comunicaţiilor. Anul acesta, în cadrul ceremoniei Global Mobile Awards (echivalentul premiilor Oscar, dar în domeniul comunicaţiilor mobile), vom afla printre altele care este în opinia specialiştilor cel mai bun telefon lansat în 2009. Categoria cuprinde cinci nominalizări pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

Blackberry Bold 9700

Este un smartphone redutabil ce beneficiază de un procesor tactat la 624 MHz, 256 MB RAM şi sistem de operare BlackBerry OS 5.0. Pe partea de conectivitate oferă un suport complet, constituit din HSDPA, Wi-Fi şi Bluetooth 2.1 A2DP. Ramurile auxiliare sunt reprezentate de receptorul GPS integrat (plus hărţi BlackBerry Maps) şi camera foto de 3.15 MP cu autofocus. BlackBerry Bold 9700 garantează o manevrare rapidă, mulţumită tastaturii Full-QWERTY şi a touchpad-ului optic de navigare.

BlackBerry Bold 9700BlackBerry Bold 9700

Ecranul măsoară 2.44 inch şi are o rezoluţie de 480 x 360 pixeli, depăşind astfel principalul concurent din categoria business - Nokia E72. De altfel, E72 mai este inferior şi din punct de vedere al vitezei (are 128 MB RAM, Bold 9700 vine cu 256 MB). Sigur, sistemul de operare Symbian este mult mai popular şi se găsesc numeroase aplicaţii pentru el, de aceea o parte însemnată din utilizatori ar opta pentru smartphone-ul finlandez în locul celui canadian. Aşadar, propunerea noastră alternativă este Nokia E72. Considerăm că poate fi utilizat mai eficient prin prisma suportului software.

Samsung S5230 Star

Cu greu poate fi explicată prezenţa acestui terminal pe lista nominalizărilor. Ca el sunt zeci de modele, de la diverşi producători, iar specificaţiile sunt dezamăgitoare: ecran touch rezistiv (există modele similare dar cu ecran capacitiv), lispă conexiuni 3G/HSDPA şi Wi-Fi, lipsă modul GPS. Nici pe partea de multimedia nu punctează prea mult: cameră de 3.15 MP fără autofocus, înregistare video QVGA@15 fps şi interfaţă proprietară Samsung pentru conectarea căştilor.

Samsung S5230Samsung S5230 Star

Propunerea go4it este LG GT505, un telefon accesibil şi foarte bine dotat. Sau măcar versiunea cu Wi-Fi a lui Samsung S5230 (S5230W).

HTC Hero

Taiwanezii axaţi pe producerea de telefoane inteligente au intrat în joc cu acest HTC Hero, terminal pe care am avut plăcerea să-l testăm anul trecut. Nu vom intra aici în amănunte, cei care vor să afle mai multe despre el pot citi review-ul "HTC Hero - aveam nevoie de un asemenea erou". Şi noi l-am include pe lista nominalizărilor - nu este un telefon perfect, dar foarte bun cu siguranţă.

HTC HeroHTC Hero

Huawei U8220 (T-Mobile Pulse)

Să fiu sincer, nici nu am auzit de acest terminal până astăzi - nu pentru că aş avea ceva cu Huawei, dar telefonul a fost lansat exclusiv în reţeaua T-Mobile. Denumirea lui alternativă este T-Mobile Pulse. Din punct de vedere al specificaţiilor, poate fi comparat cu HTC Hero: are platformă Android, ecran capacitiv de 3.5 inch şi 320 x 480 pixeli, HSDPA, Wi-Fi, GPS şi cameră de 3.15 MP. Preţul este marele său avantaj, în special pentru americanii care optează pentru un contract cu T-Mobile.

T-Mobile PulseT-Mobile Pulse

Fără să atentez la integritatea fizică şi morală a specialiştilor de la MWC, vreau să spun că ar fi corect să nominalizeze telefoane disponibile la nivel global şi libere de contract. Nu de alta dar este evident că există numeroase alternative care prezintă mai mult interes. Un exemplu din aceeaşi clasă ar fiSamsung i5700 Galaxy.

Samsung I8910 Omnia HD

Omnia HD este singurul smartphone cu înregistrare HD lansat în 2009. Dar acest dispozitiv are mult mai multe de oferit - practic este unul dintre acele gadgeturi care se apropie de ideal. Ce-i lipseşte? Greu de spus. Poate tastatura QWERTY - un detaliu minor dacă ne raportăm la ce oferă acestmonstru multimedia-business: Ecran AMOLED capacitiv de 3.7 inch (360 x 640 pixeli), 8 / 16 GB stocare internă + slot microSD (suportă carduri de până la 32 GB), cameră foto de 8 MP, video 720p@24 fps şi GPS.

Samsung Omnia HD are la bază platforma Symbian OS v9.4 Series 60 rel. 5 (optimizată pentru touchscreen), un procesor Cortex A8 la 600 MHzşi 256 MB RAM. Are cineva curaj să propună iPhone 3GS în locul lui? Eu unul m-aş feri să fac asta.

Samsung Omnia HDSamsung Omnia HD

În încheiere, am să spun şi pronosticul meu legat de cine va ieşi câştigător - Samsung Omnia HD. Nu mizez prea mult pe el, deoarece gusturile juriului sunt foarte ciudate. Îmi aduc aminte că la gala precedentă a fost declarat câştigător telefonul INQ1, selectat dintr-o listă cu nume grele precum Nokia E71, HTC Dream sau BlackBerry Storm 9500.

Cred că desemnarea acestor premii ar trebui să includă pe viitor şi o secţiune dedicată publicului - oamenii să nominalizeze şi să voteze telefoanele anului.

Cei interesaţi de nominalizările la celelalte categorii, pot accesa de aici site-ul oficial dedicat evenimentului Global Mobile Awards din cadrul MWC 2010.